Copilul meu nu mai vrea să meargă la școală!

Îngrijorător de mulți părinți se întreabă in ultimul timp “de ce copilul meu nu mai vrea să meargă la școală?”

Alexandra Feig

Cum învață copiii


ketamine depression istock adrian hillman

Deseori la ședințele cu părinții am auzit voci fie tremurânde de rușine, fie aspre de disperare: Copilul meu nu mai vrea să meargă la școală, ce să fac, nu mai știu ce să fac, doamna profesoară!

Copilul meu vrea sau nu mai vrea să meargă la școală….sună poate filosofic, în realitate este însă numai dramatic. Cu cel puțin câteva asemenea situații ne întâlnim, noi profesorii, la fiecare generație de adolescenți cu care lucrăm. Această situație este familiară nu numai în mediile defavorizate sau într-o școală de cartier, ci și în cele cu tradiție sau cu renume, pentru că adolescenții sunt aceiași peste tot. Chiar dacă problemele cu care se confruntă sunt altele, consecințele sunt aceleași: absenteismul exagerat sau abandonul școlar.

Adolescenții de 11-15 ani sunt la vârsta de tranziţie

Adolescenții, indiferent de cercelul din nas sau sprânceană, sunt oamenii la vârsta de aur, așa cum i-au numit psihologii. Între 11-13 ani la fete și 13-15 ani la băieți, adolescenții se află într-o perioadă de tranziție de la vârsta copilăriei, în care părinții sunt modelele lor principale, la vârsta tinereții, în care oamenii simt nevoia să-și ia în propriile mâini viața.

Maturizarea genitală și socială încep la această vârstă, iar transformările hormonale dau naștere unor adevărate furtuni în corpul uman. Aceste furtuni duc la răvășiri emoționale, conflicte interioare, depresii, complexe de inferioaritate, suferințe reale sau închipuite, refuzul de a asculta de părinți sau profesori.

În ultimii 13 ani în care am lucrat cu adolescenți, la un moment dat, fie în gimnaziu, fie în liceu, am întâlnit elevi, atât băieți cât și fete, care le-au dat dureri de cap familiilor lor. Elevi care promiteau enorm, care de la grădiniță și din școala primară au fost în centrul atenției, au participat la concursuri, olimpiade, festivaluri și cursuri de toate felurile, care vorbesc fluent două sau trei limbi străine, care nu au îndrăznit niciodată să dezamăgească pentru că nu au avut chef într-o zi să se dezmeticească, acești elevi au spus într-o bună zi cu seninătate: eu nu mai vreau să merg la școală, vreau să lenevesc, să mă plimb fără țintă prin oraș sau vreau să fac tot ceea ce până acum nu am făcut de teama părinților, de rușinea prietenilor sau din lipsă de curaj.

Categoria elevilor străluciți, pe care s-a pus o presiune mare pentru obținerea performanței cu orice preț, ajung să se revolte, să nu mai accepte indicații de la părinți, profesori sau de la o altă autoritate. Ei se simt nefericiți, consideră că s-au irosit și vor să experimenteze anturaje noi de prieteni, frizuri și tatuaje extravagante, relații intime la limita periculosului, alcoolul și drogurile. Din păcate ei ajung să  facă aceste derapaje exact când sunt aproape de examenele finale din gimnaziu sau liceu. Se pare că este vorba de o inhibiție de protecție, cum ar spune psihologii.

Atenţie la echilibrul din viaţa copilului dumneavoastră!

Atenție, așadar, dragi părinți, la echilibrul din viața copilului dumneavoastră. Încercați să aveți o relație deschisă cu acesta, de parteneriat, nu una dictatorială, în care copilul respectă cu strictețe dar fără convingere indicațiile date de părinte. Copilul nu trebuie să fie cel care trebuie să îndeplinească visele și ambițiile personale ale părinților și bunicilor, pentru că mai devreme sau mai târziu vor ajunge să spună: Copilul meu nu mai vrea sa meargă la școală.

Copilul este o persoană unică, diferită de cea a părinților, cu propriile aspirații, pasiuni și  aptitudini. Situația în care copilul moștenește pasiunile și aptitudinile părinților este un fericită, dar lucrurile nu stau mereu așa cum ne dorim.

Din păcate, sunt mulți adulți, care își retrăiesc copilăria sau adolescența prin propiii copii. Conștient sau nu, încearcă să-și recupereze prin aceștia timpul și visele pierdute. Un părinte care și-a dorit toată viața să cânte la pian, dar nu a avut talent sau șansă, va încerca să-și împingă copilul pe ușa școlii de muzică. În cazul în care copilul are talent la muzică sau își dorește să cânte la un instrument, se naște o situație fericită, în caz contrar, familia se va confrunta mai devreme sau mai târziu de adolescență cu refuzul și revolta copilului de a mai cânta.

Părinților care își suprasolicită copilul cu prea multe activități extrașcolare: antrenamente sportive, cursuri de limbi străine, cursuri de muzică și dans, excursii tematice, proiecte și parteneriate naționale și internaționale, meditații fel de fel, teste de inteligență, curriculum britanic, românesc și franțuzesc în aceeași făptură fragilă și vulnerabilă, le recomand echilibrul. Luați o pauză dragi părinți și copii. Chibzuiți cu atenție înainte să vă mai angajați în alte proiecte. Viața nu înseamnă numai ambiții și proiecte.

Cercetătorii au demonstrat științific faptul că adolescenții sunt la vârsta marilor descoperiri, a marilor acumulări extrem de importante pentru întreaga viață. Aceasta este vârsta la care mulți oameni și-au ales cariera și tipul de universitate la care au mers mai apoi.

Ca profesor, consider că nu trebuie obosiți și plictisiți copiii de la vârste fragede, pentru că mai târziu, la adolescență, când vor fi capabili de acumulări fantastice, vor refuza orice legătură cu studiul și vor dori să nu se mai irosească, ci să-și trăiască viața: adică să lenevească, să bea, să piardă timpul, să fumeze sau cine știe ce alte lucruri.

Am întâlnit elevi talentați, frumoși, inteligenți, care nu își mai găseau locul în școală, pentru că nimic din ceea ce se întâmpla acolo nu îi punea în valoare și nu le stimula curiozitatea. Au avut nevoie de timpul, priceperea și bunăvoința profesorilor cu vocație, care au știut să îi aprecieze, încurajeze, lucreze diferențiat după necesitățile și interesele lor, care i-au prețuit sincer propunându-le să participe la proiecte interesante și complexe.

Copiii sunt curioși din fire. Au nevoie de nou, de provocări și multe șanse de a se autodescoperi. O școală depășită de potențialul copiilor, la care copiii nu mai găsesc nicio plăcere să meargă, ar trebui rapid reinventată.

Din nefericire, în  multe din școlile românești se pune încă mult accent pe memorarea informațiilor, pe reproducerea lor integrală și nu pe creativitate și originalitate. Un elev cu potențial deosebit nu se va simți suficient de valorizat și de fericit, așa că va prefera să rămână acasă și să citească, să studieze ceea ce îl interesează.

Copilul ar trebui să îşi aleagă singur materiile de studiu

Recomand așadar ca elevului să i se dea șansa de a alege materiile de studiu, așa cum se întâmplă la bacalaureatul internațional. Alegându-și disciplinele de studiu preferate, copilul nu va mai avea de ce să se plângă, va studia exact materiile pe care le-a ales, fară să îl mai oblige nimeni să rețină fără plăcere manuale întregi cu informații.

Dar în școli nu sunt numai elevi străluciți care nu sunt înțeleși, ci și elevi modești intelectual, cu aspirații minime, care refuză să mai meargă la școală pentru că nivelul la care se studiază este mult prea ridicat, iar ei se simt complexați, inferiori celorlalți colegi și preferă să rămână acasă sau să piardă timpul cu alți tineri de nivelul lor.

În aceste situații se impune studiul diferențiat la clasă, astfel încât orice școală să țină aproape atât copiii străluciți, cât și pe cei modești, care sunt majoritari în toate școlile.

Profesor Alexandra Feig, disciplinele ’’Limba şi literatura română’, ’’Limba şi literatura germană’’ – Mark Twain International School

Foto: ox.ac.uk